Prin proiectul RIN Grand Residence, Domus Stil prezintă, în premieră pentru piaţa imobiliară din România, conceptul de apartamente “All Inclusive”. De la facilităţile specifice unui complex hotelier de patru stele, aflate la dispoziţia dumneavoastră până la facilităţi special create pentru locuitorii noului complex imobiliar, dorim să vă transmitem zilnic urarea “Bine ai venit ACASĂ!”.
Veţi putea beneficia de unul dintre cele mai moderne centre SPA din România, de servicii de curăţenie, spălătorie, restaurant, spaţii comerciale sau sală de cinema, sală de jocuri pentru copii, cafenea & librărie, parcare supraetajată şi săli de biliard sau ping-pong, toate reunite în conceptul “All Inclusive”
Mai multe detalii pe www.rgr.ro
Te afli in zona de nord a Capitalei, in padurea Baneasa, aproape de Gradina Zoologica. Pasesti incet pe aleea strajuita de copacii desi si verzi, inspiri aerul curat si te indrepti cu pasi usori spre capatul aleii. Ai ajuns in ansamblul rezidential Greenfield, complexul urban din mijlocul padurii! Privelistea este unica! Atat de aproape de Capitala si totusi atat de departe de nebunia ei!
Greenfield este locul in care TRAIESTI, TE BUCURI de natura si de viata alaturi de familia ta, alaturi de cei pe care ii iubesti si carora le oferi un mediu sanatos, un mediu care favorizeaza o evolutie pozitiva. Greenfield este locul unde presiunea ritmului de viata se estompeaza, locul unde grijile dispar, iar timpul are alta dimensiune… un loc fara griji.
Avantaje localizare:
In Greenfield sanatatea este la mare pret:
- Respiri aer curat de padure.
- Bei apa de izvor extrasa de la o adancime de 240m.
- Te bucuri de liniste.
- Cele 900 ha de padure care inconjoara cartierul actioneaza ca un filtru natural impotriva poluarii. Aici se inregistreaza cele mai scazute emisii poluante din Bucuresti conform masuratorilor oficiale.
- Aici chiar poti avea un stil de viata sanatos.
In Greenfield siguranta ta este cea mai importanta:
- Copiii se joaca in siguranta pe gazonul din jurul blocului sau la locurile de joaca special amenajate – traficul este redus si controlat.
- Viteza maxima admisa in cartier este de 20km/h
- Personalul pregatit iti protejeaza locuinta 24 din 24 de ore.
- Accesul in cartier este controlat.
- Locuintele sunt proiectate sa reziste la cutremure foarte mari. Regimul maxim de inaltime al blocurilor este de P+3.
- Blocurile sunt certificate energetic clasa A/B, astfel costurile cu climatizarea locuintei sunt mult reduse.
Facilitatile puse la dispozitie de compania dezvoltatoare sunt un alt avantaj major al proiectului Greenfield. In prezent acesta ofera: paza, spatii de joaca pentru copii, locuri de parcare, gradinita, scoala Little London, sala de fiteness, minimarket, restaurant, bancomat, cabinet stomatologic.
Locatia ofera avantajul unui acces rapid la toate puncetele de interes din zona. Asftel in 5-10 minute poti sa ajungi la zona Comerciala Baneasa, iar in 10-15 minute poti sa fii la oricare din cele doua aeroporturi sau in Piata Presei.
Accesul imediat la DN1, la soseaua de centura extinsa la 2 benzi pe sens si apropierea de viitoarea autostrada spre Brasov apropie valea Prahovei (si alte destinatii) cu cel putin 45 de min pentru iesirile din weekend.
Avantaje locuinte:
Din cercetarile efectuate a rezultat ca peste 80% dintre cei care isi cauta in prezent o locuinta isi motiveaza orientarea catre o locuinta mai mica din punct de vedere al suprafetei prin prisma avantajului financiar: un spatiu mai mic presupune cheltuieli mai mici atat cu investitia si amenajarea, cat si cu mobilarea si intretinerea ulterioara.
In Greenfield gasesti locuinte finalizate, de inspiratie occidentala, cu dimensiuni optime pentru spatiile de locuit: garsoniere (de la 45mp), apartamanete de 2 camere (de la 56mp), apartamente de 3 camere (de la 67mp), apartamente cu 4 si 5 camere.
Avantaje la achizitie:
Dezvoltatorul proiectului Greenfield, Impact Developer&Contractor SA - prima companie imobiliara listata la Bursa de Valori Bucuresti, cu o experienta de piata de peste 10 ani a gandit o serie de solutii de plata flexibile si personlizate – 9 la numar, modalitati si facilitati care sa permita si celor care nu vor sau nu pot contracta un credit sa achizitioneze o locuinta in 5% TVA, Habitest, discount de grup, Programul TEN, Programul Avantaj 2010, Programul Home Upgrade, Programul Prima Casa 90, Programul A doua Casa, Programul PayALL, Programul Piece by Piece, Programul Find-L , Programul Bridge iata doar cateva dintre schemele gandite sa va ajute sa deveniti proprietari in Greenfield.
|
Alege programul care ti se potriveste:
1. Avans 10% si rate la dezvoltator prin programul TEN 2. Avans minim si rate la dezvoltator cu 6 luni perioada de gratie la plata primei rate, prin programul AVANTAJ 2010! Timp de 6 luni nu mai platesti nimic din costul apartamentului. Ai suficient timp pana in 2011 sa vezi cum vei achita diferenta: cu rate la dezvoltator, din surse proprii sau cu credit. Iti oferim o multime de variante de finantare. 3. Casa ta veche + rate la dezvoltator pe 10 ani pentru un apartament langa padure, prin programul HOME UPGRADE! Rezervi acum apartamentul pe care doresti sa-l cumperi in Greenfield; rezervarea este valabila 90 de zile. Astfel ai suficient timp sa valorifici vechea locuinta pentru plata avansului. Completeaza formularul alaturat si un consultant Greenfield te va contacta pentru a-ti oferi solutia de locuire care ti se potriveste. Oferta noiembrie 2011 Garsoniera + loc de parcare – 53mp – 60.572€ (TVA inclus) Inchiriere nemobilate Inchiriere mobilate (*)Oferta supusa unor termene si conditii. Aceste preturi sunt valabile pentru o perioada de inchiriere de 24 de luni. Preturile sunt in lei si au fost calculate la un curs de 1 euro = 4.3 lei (*) Oferta valabila in limita stocului disponibil! |
Formular contact |
Lacul Tei 31-33 este gandit ca un imobil exclusivist, aflat intr-o zona centrala a Bucurestiului, cu acces facil la principalele mijloace de transport in comun, dar in acelasi timp o zona verde si linistita.
Am ales aceasta locatie astfel incat sa beneficieze, pe o raza de mai putin de 5 minute de mers pe jos sau cu masina, de toate facilitatile si punctele de interes de care ati putea avea vreodata nevoie (hipermarket-uri, parcuri, lacuri, bulevarde principale, cluburi de noapte, baruri, restaurante, scoli, gradinite, farmacii, spitale, reprezentante auto, pet shop, etc).
In proiectarea imobilului am pus accent pe spatiile generoase din interiorul fiecarui apartament cat si pe finisajele de lux. Toate apartamentele sunt proiectate intr-un stil modern, gandite astfel incat sa acopere cel putin doua laturi ale cladirii. Astfel ele ofera vederi largi asupra Parcului Circului sau asupra cartierului de case Tei.
Cladirea este data in folosinta in decembrie 2010. Avem 27 apartamente din care:
- 16 apartamente de 3 camere;
- 4 apartamente de 2 camere;
- 4 apartamente de 4 camere;
- 3 duplexuri din care unul are 5 camere si doua au 4 camere.
Locurile de parcare sunt in cele 3 niveluri de subsol ale cladirii, cu acces semaforizat pe rampa prevazuta cu sistem de degivrare pe timp de iarna.
Cladirea beneficiaza de sistem automat pentru detectie si stingere incendii, sistem automat de evacuare noxe din subsol, electrogenerator pentru consumatori vitali in caz de avarie Enel, monitorizare video 24h, 40mp panouri solare Logasol - Buderus pentru un aport anual de 50% din apa calda menajera si o economie in consum de gaz.
Apartamentele sunt finisate integral astfel:
- Parchet in camere
- Gresie Italia pe holuri
- Obiecte sanitare suspendate Roca, baterii Roca si cadre de sustinere Geberit
- Usi interioare furniruite Pinum
- Aer conditionat in toate camerele - inverter Acson/Malaezia
- Radiatoare de otel Panelli - Italia cu capete termostatate
- Aparataj electric Vimar – Italia
- Pardoseli terase din gresie de exterior portelanata in masa – antiinghet
- Toate apartamentele sunt prevazute cu contorizare individuala pentru fiecare tip de consum.
Contactati-ne pentru oferte concrete la telefon 0729.867.320
sau pe website : www.lacultei.ro
Privilegio Brasov este un proiect finalizat amplasat in zona centrala a orasului. Ansamblul rezidential este dezvoltat de Volumetric, dezvoltator spaniol fondat in urma cu peste 50 de ani, cu proiecte la activ in Spania, Franta, Polonia si Ungaria.
Privilegio Brasov cuprinde o clădire cu 2 scări cu S2+S1+P+8 etaje 9, 10, 11 etaje retrase, pe o suprafaţă de teren de 3.900 mp.
Privilegio oferă o gamă diversificată de locuinţe, care variază în funcţie de suprafaţă şi număr de camere: 156 apartamente în 36 de tipuri, garsoniere, 2, 3, 4 camere, duplex-uri şi penthouse-uri.
156 de locuri de parcare şi 80 boxe sunt prevăzute în cele două subsoluri.
Locatia aleasa este centrala si ofera un acces facil atat spre centrul istoric, cat si spre zonele comerciale si de agrement de la marginea Brasovului. Adresa exacta este Str. Traian nr. 4, chiar langa Spitalul Judetean. In zona exista scoli, gradinite, parcuri, spital, magazine.
Parterul clădirii cuprinde galeriile comerciale Privilegio, precum şi o curte interioară cu spaţii verzi, alei pentru plimbare.şi spaţiu de joacă pentru copii.
Clădirea este prevăzută cu: garaje şi spaţii subterane de depozitare, interfon, rampă de acces, instalaţie de degivrare pentru rampa de acces în subsol, ascensoare silenţioase, de siguranţă maximă, aspect elegant, pardoseli din granit, iluminat de siguranţă, iluminare coridoare cu senzori de mişcare, centrală termică de bloc, de ultimă generaţie cu contorizare separată ce optimizează consumul de apă caldă şi căldură, contorizare individuală pentru toate utilităţile cu citirea consumului din exteriorul apartamentului, reglare individuală a consumului de utilităţi.
Pe 17 septembrie 2009 a fost demarată construcţia, avand ca termen de finalizare Martie 2011.
Dotari si facilitati:
• apartamente spaţioase
• compartimentare funcţională, estetică
• uşă exterioară metalică
• parchet natural în living şi dormitoare
• gresie de calitate în băi, bucătărie şi holuri
• bucătării faianţate, la nivelul blatului de lucru
• băi faianţate, complet utilate
• tâmplărie PVC pentacameral şi cu geam termopan LOW-E
• tâmplăria PVC cu finisaj de stejar
• pre-asortare în 2 game de culori pentru uşile interioare,glafurile interioare, parchet, gresie şi faianţă
• parapet transparent pentru balcon
• pardoseală balcon din granit
• cablare pentru TV, telefonie, internet
Preturi
Garsoniere incepand de la: 49.140 TVA inclus, bucatarie mobilata Mobexpert
Apartamente 2 camere incepand de la 59.949 TVA inclus
Apartamente 3 camere incepand de la: 82.091 TVA inclus
Apartamente 4 camere incepand de la: 143.043 TVA inclus + garaj subteran si boxa incluse
Duplex-uri etajele 9,10 si 11 la preturi incepand de la: 241.800 TVA inclus + garaj subteran si boxa incluse
Proiectul Gama residence este poate cel mai spectaculos proiect imobiliar dezvoltat in zona de sud, ce aduce cu sine o serie de concepte noi in ceea ce priveste modul in care alegem sa locuim.
Un adevarat spectacol de arhitectura se poate spune fara a exagera, o armonie cu accente clare de modernism care-ti va atrage cu siguranta privirea facandu-te sa te bucuri in momentul in care descoperi cladirea, datorita poate si caracteristicilor distincte combinate cu elemente de desing deosebite ce confera un grad ridicat de eleganta intregului imobil. Abordarea stilistica consecventa este mentinuta prin folosirea materialelor de cea mai buna calitate, care integreaza configuratia cladirii in peisajul orasului iar valorificarea elementelor structurale si decorative cum ar fi: terasele, logiile, spatiile deschise chiar si zidaria simpla a fatadei care este alternata cu pereti decorativi este extrem de bine pusa in practica.
Proiectul se anunta un succes inca de la inceput deoarece intruneste toate calitatile necesare unui proiect de top cum ar fi locatia foarte buna,accesul extrem de usor,compartimentarea interioara foarte echilibrata si nu in ultimul rand pretul final al imobilelor care este unul decent. Locatia aleasa de dezvoltatorul acestui proiect se afla la granita dintre sectorul 4 Bucuresti si intrarea in orasul Popesti ,mai exact la numai 100 m de sectorul 4 pe sos Oltenitei stradal, punctand clar la acest capitol fara echivoc.
Important!
Gasesti alte proiecte rezidentiale similare la Premier Service, agentia imobiliara nr.1 in Sud. Cand ii contactezi mentioneaza consultantului imobiliar ca ai gasit oferta aceasta pe AnsambluriRezidentiale.ro sau pe Blocuri.com, iar daca vei cumpara ai cadou din partea noastra, fara tragere la sorti, un voucher IKEA in valoare de 200 Ron pe care il vei folosi pentru amenajarea noii tale locuinte.
ACCES
Accesul de la si catre acest imobil se face in conditii civilizate direct din sos Oltenitei fara a mai fi necesara alegerea unor rute ocolitoare in situatii limita sau generate de aglomerarea traficul urban. Tot la acest capitol ar trebui mentionat faptul ca mijloacele de transport in comun trec chiar prin fata acestui imobil,iar distanta fata de punctele de interes ale orasului este extrem de mica in consecinta punctam iar la acest capitol.
Mix Apartamente
In componenta imobilului se regasesc un numar de 36 apartamente de la garsoniere si apartamente cu 2 camere pana la apartamente cu 3 sau 4 camere create special si personalizate in asa fel incat fiecare apartament sa fie unic in felul sau. Desi proiectul intruneste toate calitatile unuia exclusivist cu standarte inalte ati fi poate dispusi sa credeti ca si preturile vor fi pe masura pretentiilor dar nu este asa deoarece in acest caz dezvoltatorul a dorit mentinerea unui excelent raport calitate/pret.
- GARSONIERE: Pentru o garsoniera dubla decomandata cu o suprafata utila de 40.05 mp, complet finisata (la cheie), pretul cerut este de 50.062 euro, tva 5% inclus.
- APARTAMENTE DE 2 CAMERE: Pentru un apartament cu 2 camere decomandat cu o suprafata utila de 57.55 mp, complet finisat(la cheie), pretul cerut este de 66.500euro, tva 5% inclus.
- APARTAMENTE DE 3 CAMERE: Pentru un apartament cu 3 camere decomandat cu o suprafata utila de 72.80 mp ,complet finisat(la cheie), pretul cerut este de 84.000euro, tva 5% inclus.
Pentru un apartament cu 3 camere decomandat cu o suprafata utila de 81.45 mp ,complet finisat(la cheie) , pretul cerut este de 95.000 euro, tva 5% inclus.
Proiectul rezidential este finalizat. Mai multe detalii…
Situat intr-o zona rezidentiala din Pipera si beneficiind de toate facilitatile acestei amplasari, Medieraneo iti propune sa locuiesti ca si cum ai fi in vacanta.
Mediteraneo inseamna 70 de apartamente finalizate pe malul lacului Pipera in doua imobile de inspiratie mediteraneana. Terase vaste, suprafete vitrate mari, seminee si jacuzzi, finisaje de lux.
Rate dezvoltator perioada 3 ani.
Detalii finisaje si dotari:
* tamplarie exterioara tip ETEM din aluminium, de culoare RAL 9007, tamplaria din living este actionata de un sistem premium tip Volkswagen
* semineu pe gaz in living
* centrala termica individuala
* cada tip Jacuzzi in baia principala
* aer-conditionat multi-split Mitsubishi inverter in fiecare camera
* parchet solid in toate camerele (exceptand baile – placate cu ceramica Spaniola)
* tavan fals pentru personalizarea iluminatului dupa preferintele clientului
* obiecte sanitare tip Gala
* cablu satelit in toate camerele (5 sateliti disponibili – include receptionarea programelor din pachetele Digi, Dolce, Boom)
* cablu CATV
* doua linii telefonice per apartament (cablare)
* cablare internet acces tip ADSL
Feed RSS






