AR.ro: Se termina anul. Cum a fost 2011 pentru tine? Giulio: Speram mai multe de la 2011. Din pacate climatul international din ultimul trimestru l-a stricat si il aduce, ca rezultate, sensibil aproape de anul 2010. Pacat, incepuse bine, iar 2012 erao perspectiva imbucuratoare care, se pare, este acum incerta. 2012 parea „luminita de la capatul tunelului”, dar acum e in umbra… AR.ro: Care a fost cea mai mare bucurie pe care ai avut-o in 2011? Dar cea mai dureroasa neimplinire? Giulio: Finalizarea cu succes aprimului tronson al proiectului Lucky Residence. Nu am neimpliniri dureroase, ci doar simple neimpliniri. Sau mai degraba amanari... (citeste tot)
AR.ro: Domnule Popp, v-am solicitat pe dvs in calitate de presedinte al singurei companii de dezvoltare imobiliara listata la BVB pentru a vorbi despre situatia pe piete financiare din lume si despre ce implicatii vor exista pentru Romania si, in particular, in sectorul imobiliar. Asadar situatia de pe pietele internationale bursiere are vreun precedent, sau a existat macar ceva asemanator pana acum? DIP: Crizele economice sunt frecvente; din 1930 pana in prezent SUA a travesat circa 40 de crize. Specialistii considera ca actuala criza, care inca nu s-a terminat, este mai profunda si cu implicatii mai ample decat cea din ‘29. Crizele bursiere... (citeste tot)
O discutie cu Valentin Ionescu, consultant B2B in real estate, actualmente la Century 21 Romania, despre avantajele si dezavantajele afilierii la o franciza imobiliara. Valentin Ionescu, Century 21AR.ro: Cam prin cate agentii imobiliare ai trecut in cei 19 ani de imobiliare? VI: 3 in Romania inainte de a pleca in Spania, una in Spania (o franciza) inainte de a incepe afacerea de consultanta, si 3 dupa intoarcerea mea in Romania, dintre care angajat doar la una. AR.ro: In care te-ai simtit cel mai bine? Si de ce? VI: M-am simtit bine in toate; in acest business, nu poti sa performezi daca nu ai o atmosfera buna la locul de munca. In momentul in... (citeste tot)
Giulio Angheloiu, fondator Premier Service, agentia imobiliara a zonei de Sud, a avut amabilitatea sa ne raspunda la cateva intrebari: AR: Te-ai intors de curand de la un targ imobiliar. Cum ai gasit piata imobiliara, se intampla ceva tocmai acum in piata? GA: Ce am gasit la targ?!… O piata imobiliara semiblocata, mai mult la nivel psihic, cumparatori putini si debusolati, neinformati (cei ce asteptau relansarea programului Prima Casa 4), amatori de chilipiruri (cumparatorii ce detineau cash) si o multime de dezvoltatori dezamagiti… Se intampla ceava foarte ciudat pe piata imobiliara, ca dealtfel la fiecare blocare temporara a programului... (citeste tot)
Am avut o discutie cu domnul Alejandro Solano de la Hercesa Romania despre criza imobiliara din Spania si din Romania si despre cum trece Hercesa cu succes prin situatia economica actuala. AR.ro: Hercesa este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari spanioli, activand in peste 10 tari pe 3 continente, avand peste 400 de angajati si construind in prezent peste 30.000 de locuinte. Cum a reusit Hercesa acest lucru? AS: Cu mult efort, o echipa exceptioanala si o viziune manageriala foarte concreta asa cum ar trebui sa exista in domeniul dezvoltarii imobiliare. De asemenea am beneficiat de o conjuctura económica favorabila. AR.ro: In zilele... (citeste tot)
Am vorbit cu dl. Asher Lax, directorul de marketing si vanzari al ADAMA, despre proiectele ADAMA si despre marktingul lor. Inainte de a veni la ADAMA, domnul Asher Lax a acumulat o vasta experienta atat in domeniul bancar in Israel, cat si in managementul a doua proiecte rezidentiale majore din Bucuresti. AR.ro: Adama este unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Romania. Cate proiecte finalizate aveti la activ pana in prezent? Ne puteti furniza niste cifre in acest sens? Asher Lax: Adama are la activ un numar mare de proiecte finalizate in Romania. In Bucuresti pe avem urmatoarele proiecte finalizate: pe Soseaua Nordului, pe strada Cornescu... (citeste tot)
Un interviu despre proiectele Domus Stil. Cele mai vechi, dar si cele de viitor. Despre cum a fost 2009 si cum a reusit Domus Stil sa depaseasca greutatile anului trecut. AR.ro: Sa ne intoarcem putin in timp. Cum a primit piata primul dvs proiect, acela cu vile insiruite din Pipera? Era vremea cand vilele insiruite nu se prea regaseau in proiecte rezidentiale. I.N: A fost un proiect indraznet . Consider ca acest stil de vile insiruite este avantajos din mai multe puncte de vedere, oferind costuri mai mici. Pot afirma ca reducerea costurilor privind energia termica poate ajunge pana la 40%. La acea vreme piata era in formare, clientii s-au dovedit... (citeste tot)
Feed RSS





